Limbajul secret al sentimentelor partea 2

V-am promis în articolul trecut o metodă pentru a înţelege mesajul sentimentelor şi de a le folosi în avantajul nostru.

Procesul este extrem de simplu şi are 3 etape:

1. Identificarea/numirea sentimentului;

2. Identificarea cauzei ce a generat sentimentul;

3. Găsirea unui răspuns satisfăcător – o acţiune ce satisface necesitatea (nevoia) pe care o avem nesatisfăcută.

Vă prezint în continuare o listă a sentimentelor şi nevoia ce declanşează sentimentul respectiv:

1. Plictiseala - nevoia de a ne dezvolta, de a avea provocări pe care să le depăşim;

2. Furia - nevoia de a avea parte de corectitudine, atât pentru noi cât şi pentru ceilalţi;

3. Vinovăţia - nevoia de a fi corecţi faţă de ceilalţi sau faţă de propria persoană;

4. Tristeţea - nevoia de a avea lucruri sau relaţii importante, de valoare pentru noi;

5. Singurătatea - nevoia de a avea relaţii cu semenii noştri;

6. Inadecventa - nevoia de a ne simţi suficient de buni pentru a realiza ceva anume;

7. Stresul - nevoia de a avea succes şi control în toate aspectele vieţii noastre;

8. Teama - nevoia de siguranţă;

9. Frustrarea - nevoia de a avea satisfacţie în acţiunile noastre;

10. Depresia - nevoia de a avea speranţă ;

Primul pas: identificarea sentimentului

De multe ori este dificil să identificam un sentiment mai ales datorita faptului că nu suntem obişnuiţi să ne analizăm sentimentele (sau am învăţat să le reprimăm).

Secretul reuşitei este atenţia şi exerciţiul de a “asculta vocea interioară a sentimentului”. Atunci când este dificil să identificam sentimentul, putem totuşi trece la pasul 2 – identificarea cauzei – şi astfel vom putea găsi şi sentimentul corespondent.

Pasul 2: identificarea cauzei

Atunci când ştim cu acurateţe cauza ce produce sentimentul vom putea să găsim soluţia, acţiunea necesară pentru a răspunde necesitaţii pe care o avem.

Pasul 3: găsirea unui răspuns satisfăcător

Când satisfacem necesitatea, eliminam în totalitate cauza care generează sentimentul şi în acelaşi timp eliminam şi posibilitatea de recurenţă a sentimentului.

Voi exemplifica acest proces folosind ca şi model sentimentul de Furie (Mânie): când percepem o circumstanţă ca fiind nedreaptă faţă de noi sau faţă de cei apropiaţi ne simţim furioşi. Furia ne motivează să acţionăm pentru a restabili corectitudinea situaţiei respective.

Avem două posibilităţi de a acţiona: putem acţiona într-un mod distructiv făcând ceva ce ne-ar pune în pericol pe noi sau pe ceilalţi (violenţă fizică sau verbală sau o altă acţiune ineficientă), sau putem acţiona într-un mod creativ găsind şi implementând soluţii ce pot rezolva situaţia respectivă într-un mod pozitiv.

De fiecare dată când experimentăm sentimentul maniei, trăim teama ce apare din percepţia că situaţia respectivă ar putea fi periculoasă. Mânia ne dezvăluie astfel temerile pe care le avem într-o anumita circumstanţă. Deoarece acest sentiment apare din percepţiile noastre, este extrem de important să realizăm o verificare a realităţii: “Este această situaţie nedreaptă cu adevărat? Sau este percepţia mea incorectă?”

Dacă vom găsi o componentă justificativă în întreaga situaţie, presiunea generată de sentimentul mâniei va fi cu mult redusă.

Pasul 1: Identificarea/numirea sentimentului: mânie, furie, supărare, etc.
Pasul 2: Identificarea cauzei: cauza mâniei este percepţia unui situaţii ca fiind incorectă faţă de noi sau faţă de cei apropiaţi;
Pasul 3: Găsirea unui răspuns satisfăcător;

A: Verificarea realităţii : este situaţia cu adevărat incorectă faţă de noi sau exagerăm (facem din ţânţar armăsar) ?
B: Dacă situaţia este într-adevăr incorectă, atunci trebuie să acţionăm corespunzător pentru a remedia acest lucru.
C: Dacă nu putem face nimic pentru a aduce corectitudine în situaţia respectivă, atunci iertarea este soluţia.

De multe ori nu mai putem face nimic pentru o situaţie care a avut loc în trecut. Totuşi situaţia respectivă ne poate produce suferinţă. Profit de acest context pentru a vă oferi citatul meu preferat:

Trăim în lumina acţiunilor noastre reflectate din trecut. Toate lucrurile pe care le-am făcut în trecut, le facem în continuare în prezent, în mintea noastră .
— Dave Elman

Iertarea este antidotul şi ne oferă eliberarea de sentimentlee nocive, reprimate, înăbuşite din interiorul nostru. Aceste sentimente ne fac în continuare să suferim şi ne fac ne distragem de la sentimentele neplăcute (folosind mâncare în exces, substanţe nocive sau acţiuni pe care le vom regreta ulterior).

Procesul iertării

Iertarea este pentru cel care iartă, nu pentru cel care a greşit (ofensatorul). Dacă decidem să iertăm, noi vom fi singurii beneficiari ai iertării: ne eliberăm de sentimentele negative, de presiunea emoţională pe care am acumulat-o ca urmare a întâmplării din trecut. Realizăm că, atât timp cât nu iertam, persoana care ne-a rănit va continua să ne rănească (“… lucrurile pe care le-am făcut în trecut le facem în continuare în mintea noastră”).

A ierta nu înseamnă a uita evenimentele care s-au întâmplat, nu înseamnă a găsi o scuză persoanei care ne-a rănit. Inteligenţa presupune să învăţăm din greşelile făcute. A uita acea experienţă duce la ignoranţă.

Vom discuta mai multe despre iertare într-un capitol dedicat procesului iertării unde veţi afla cum se realizează iertarea cu ajutorul hipnozei.

Puteţi afla mai multe informaţii despre cele discutate direct de la autorul cărţii“Limbajului Secret al Sentimentelor”, Calvin Banyan.

În următoarele articole veţi afla câteva concepte şi tehnici fundamentale ale hipnozei, începând de la cele mai simple, cum ar fi sugestia directă, până la cele complexe care ne ajuta să transformăm emoţii, percepţii sau cogniţii limitative în resurse pentru succes!

Limbajul secret al sentimentelor partea 1

După finalizarea articolelor despre autosugestie, mi-am propus să vă prezint câteva tehnici de hipnoză, începând de la cele mai simple şi până la cele mai avansate. Însă am realizat că este nevoie de o introducere prealabilă pentru a putea înţelege elementele fundamentale ale tehnicilor avansate.

În următoarele 2 articole mi-am propus să abordez o tematică interesantă: limbajul sentimentelor văzut din perspectiva unui hipnotist.

Creditul pentru informaţiile prezentate în acest capitol îi aparţine lui Calvin Banyan, autorul cărţii “Limbajul Secret al Sentimentelor”, unul dintre cei mai respectaţi hipnoterapeuţi şi traineri din lume.

Ce sunt emoţiile?

O emoţie este motivaţie în formă pură – este presiunea psihologică de a acţiona.

Rolul emoţiilor este de a ne anunţa atunci când necesităţile noastre nu sunt

satisfăcute şi de a ne motiva să acţionăm pentru a le satisface.

Toate emoţiile au un scop pozitiv: sunt mesajele date de subconştient pentru a ne determina să acţionăm în scopul de a depăşi o situaţie dificilă.

De exemplu: mânia este o emoţie care ne spune că percepem o anumită situaţie sau o acţiune ca fiind incorectă faţă de noi. Aceasta emoţie ne motivează să acţionăm pentru a remedia situaţia şi pentru a restabili corectitudinea.

Vinovăţia este o emoţie care ne spune că percepem o situaţie în care noi nu suntem corecţi faţă de o altă persoană (sau faţă de propria persoană). Ne motivează să acţionăm pentru a restabili corectitudinea, pentru a ne reabilita faţă de acea persoană şi de cele mai multe ori “cere o pedeapsă”, la un nivel conştient sau subconştient.

Ce sunt sentimentele?

Sentimentele sunt expresia în plan fizic al emoţiilor pe care le trăim, sunt reacţii fizice ale corpului ca răspuns la emoţia respectivă (emoţia generată de subconştient).

De exemplu, mânia cauzează creşterea pulsului, contractarea musculaturii (luptă sau fugi), pregătirea corpului pentru acţiune.

Este interesant că, deşi avem cu toţii sentimente, suntem atât de puţin conştienţi de acestea. De fapt, cei mai mulţi oameni îşi trăiesc viaţa fără a conştientiza 80-90% din sentimentele pe care le trăiesc.

Este la fel de interesant un alt aspect: deşi suntem conştienţi de o mică parte a sentimentelor noastre, de cele mai multe ori nu “ascultam mesajul” pe care îl primim sau îl înţelegem greşit. În consecinţă, avem o singură modalitate de a lucra cu emoţiile – aceea de a ne distrage folosind un element care ne captează temporar atenţia, care ne “anesteziază” emoţional, cum ar fi fumatul, mâncatul în exces, munca în exces, etc.

Reprimam astfel aceste emoţii în interiorul nostru, iar de fiecare dată când simţim “emoţia negativă”, folosim elementul de distragere şi generăm prin repetiţie un comportament (de cele mai multe ori) nociv.

Vă aduceţi probabil aminte de conceptul condiţionării pavloviene despre care am discutat – în acest fel reuşim să “ne programăm” obiceiurile negative!

Atunci când ne distragem în momentul în care simţim o emoţie neplăcută, tratăm doar un simptom, nu şi cauza care generează acea emoţie.

Iar cauza acelei emoţii este necesitatea (nevoia) pe care o avem nesatisfăcută. De exemplu: tristeţea ne spune că am pierdut ceva sau pe cineva drag şi avem nevoie să recâştigăm ceea ce am pierdut sau să înlocuim pierderea printr-un echivalent. Atâta timp cât nu acţionăm pentru a răspunde acestei necesităţi, nu va exista suficientă mâncare sau alcool care să rezolve aceasta cauză.

Ne vom simţi mai bine mâncând o ciocolată de exemplu, însa după scurta vreme vom avea nevoie de încă o ciocolată pentru a “ne automedica” iar ciclul “mă simt trist – mănânc o ciocolată” va continua probabil pentru multă vreme, în detrimentul siluetei.

Însă lucrurile nu se opresc aici. La un moment dat, după ce am căzut în capcana “mă simt trist – mănânc o ciocolata”, apare sentimentul secundar al frustrării pentru că ceea ce facem nu ne aduce rezultate decât pe termen scurt. În plus vom avea nevoie de o nouă garderobă, fapt ce ne va accentua frustrarea. Cu cât vom continua să ne distragem mai mult folosind ciocolata, cu atât frustrarea creste. Mâncăm mai mult şi mai des fără niciun rezultat pozitiv. Însă frustrarea şi kilogramele în plus vor creşte în continuare.

Sentimentul secundar al frustrării are şi el un mesaj: ne spune că trebuie să facem altceva pentru că ceea ce am făcut până atunci nu a adus niciun rezultat. Ne anunţă că mergem într-o direcţie greşită şi că ar trebui să facem altceva pentru a ne satisface emoţia pe care o simţim.

Atunci când frustrarea atinge cote maxime, un sentiment terţiar îşi face apariţia: depresia temporară .

Depresia temporară în acest caz are rolul unei supape de suprapresiune: în acest moment ne salvează de la o situaţie autodistructivă şi suspendă momentan sentimentul pe care îl reprimam mâncând ciocolată. Nu ne mai simţim deocamdată trişti, ne simţim doar deprimaţi. Bineînţeles că sentimentul de tristeţe reapare după o vreme (atunci când dispare depresia temporară şi ciclul se reia: emoţie (tristeţe) – distragere – frustrare – deprimare.

Sentimentul terţiar al depresiei ne spune “renunţă, te răneşti mult prea mult dacă vei continua să faci ceea ce ai făcut până acum”.

Când eforturile noastre repetate de a rezolva emoţia sunt sortite eşecului, frustrarea devine mai puternică decât speranţa de a ieşi din situaţia respectivă. Începem să simţim că nu are rost să mai încercăm. Ne simţim fără speranţă iar lipsa speranţei duce la lipsa de acţiune, la dispariţia motivaţiei şi la apariţia depresiei temporare. Astfel depresia poate fi considerată la polul opus al speranţei – este un mesaj al neputinţei şi al pasivităţii.

Speranţa şi depresia se exclud reciproc, nu pot coexista.

Este important să realizam, când dorim să înţelegem emoţiile, că avem doua posibilităţi, două stări emoţionale: ori suntem într-o stare în care avem o necesitate satisfăcută, stare pe care o percepem plăcută din punct de vedere emoţional, ori suntem într-o stare în care nu avem acea necesitate satisfăcută şi atunci suferim din punct de vedere emoţional.

Cum putem decodifica şi înţelege “mesajul secret” al sentimentelor noastre?

Veţi afla în urmatorul articol o metodă de a realiza acest lucru.

Practicarea autosugestiei

Unul dintre motivele principale pentru care majoritatea persoanelor nu au succes atunci când folosesc autosugestia este aplicarea greşită a regulilor mintii. Aţi înţeles acum că o sugestie devine activă, incorporată în subconştient, doar atunci când depăşeşte factorul critic al minţii conştiente. Cu alte cuvinte, atunci când suntem într-o stare sugestibilă. De aceea, pentru ca autosugestia să fie eficientă, este necesar să obţinem această stare de sugestibilitate ridicată.

Cea mai frecventă greşeală în folosirea autosugestiei este repetarea conştientă a sugestiei ce devine o mantră. Atât timp cât folosim mintea conştientă, acea sugestie rămâne în zona minţii conştiente fără merge mai departe în subconştient. Poate ajunge totuşi acolo prin condiţionare, prin repetare asiduă, dar nu atât de rapid cum ne-am dori.

Secretul succesului cu autosugestia constă în 2 elemente, 2 condiţii ce trebuie îndeplinite în ordine:

Prima este de a satura mintea conştientă repetând de mai multe ori sugestia respectivă. Cea de-a doua etapă este ocolirea factorului critic pentru ca sugestia aflată deja în mintea conştientă să pătrundă în subconştient ocolind factorului critic.

Voi prezenta o tehnică extrem de simplă şi rapidă pentru a realiza cea de-a doua etapă, însa mai întâi vreau să vă ofer câteva recomandări referitoare la alegerea unei sugestii.

O sugestie trebuie să fie: simplă, formulată în termeni pozitivi şi la timpul prezent, să fie măsurabilă şi să includă o recompensă.

Un exemplu de sugestie formulată corect este: “În fiecare zi mă trezesc şi exersez 20 de minute, iar acest lucru mă face să mă simt bine toată ziua”. Puteţi foarte uşor să identificaţi toate elementele prezentate mai devreme.

Un contra exemplu: “De mâine nu voi mai fuma niciodată”. Aceasta sugestie are şanse minime de reuşită.

Revenim la cea de-a doua etapă: tehnica pentru a ocoli factorul critic al minţii conştiente:

Închideţi ochii şi pretindeţi că, indiferent de ce se întâmplă sau orice aţi face, ochii rămân închişi. Este necesar să pretindeţi acest lucru având convingerea absolută că ochii rămân închişi.

Iar atunci când sunteţi siguri că aţi obţinut acest lucru, păstrând această convingere încercaţi să-i deschideţi şi veţi vedea că ochii rămân închişi. Trebuie să încercaţi cu adevărat să deschideţi ochii dar să păstraţi convingerea iniţială şi veţi observa că ochii rămân închişi.

Tot acest exerciţiu durează câteva secunde iar în momentul în care ochii rămân închişi, după ce aţi încercat sa-i deschideţi, relaxaţi-vă şi păstraţi această convingere. Nu este necesar să-i testaţi din nou, pentru că aţi obţinut deja o stare de transă. Atât timp cât păstraţi această convingere veţi rămâne în transă iar factorul critic este ocolit.

Va recomand să exersaţi de câteva ori acest lucru până când sunteţi siguri că îl puteţi realiza foarte uşor (Apropos, acest exerciţiu se numeşte “catalepsia pleoapelor” şi este folosit de majoritatea hipnotistilor într-o inducţie rapidă.)

Odată ce stăpâniţi acest exerciţiu (pe care îl poate învăţa chiar şi un copil de 5 ani), puteţi asocia un declanşator al stării de relaxare înaintea exerciţiului (cum ar fi rostirea unui cuvânt, ridicarea şi coborârea unui deget sau crearea unei imagini) şi veţi obţine starea potrivită pentru a accepta sugestia dorită aproape instantaneu. Mintea subconştientă va crea un declanşator prin asocierea stării hipnotice cu mişcarea degetului, cuvantul sau imaginea respectiva. În termeni NLP acest concept se poate traduce cu realizarea unei „ancore”.

Acesta este un truc care este folosit pentru reinducerea instantanee a transei: odată ce persoana a obţinut o stare adâncă de hipnoză, instalarea unui declanşator este cea mai bune metodă de a obţine aceeaşi stare adâncă de hipnoză şi data viitoare în câteva secunde. De asemenea, acest declanşator este instrumentul cu ajutorul căruia puteţi învăţa foarte uşor autohipnoza.

Un efect secundar pozitiv al exerciţiului de catalepsie a pleoapelor este că poate fi folosit cu succes pentru a înlătura tensiunile cotidiene. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să rămâneţi cu ochii închişi odată ce aţi obţinut catalepsia pleoapelor şi să menţineţi această stare timp de 2-3 minute. Veţi putea beneficia astfel de o deconectare binevenită.

Mintea conştientă nu se poate concentra la prea multe lucruri simultan iar odată ce este ocupată cu menţinerea catalepsiei pleoapelor, toate celelalte programe sunt suspendate temporar.

Practicând în fiecare zi autosugestia vom putea să ne dezvoltăm această abilitate extraordinară. La fel ca şi un exerciţiu fizic, prin antrenament vom obţine rezultate din ce în ce mai bune pentru că nimeni nu a reuşit în prima şedinţă la o sală de fitness să împingă o halteră de 200 de kg sau să alerge un maraton de la prima încercare.

Însă prin antrenament ne putem dezvolta abilităţile pe care le dorim, iar stăpânirea autosugestiei este o abilitate extraordinară care merită puţin efort. Pentru majoritatea dintre noi, 5 minute pe zi sunt suficiente pentru a dobândi (poate) cel mai puternic instrument al dezvoltării personale.

Pentru cei interesaţi de acest subiect recomand cu multă căldură câteva cărţi ce tratează în detaliu autosugestia:

• “Către Culmile Succeselor”, scrisă de Pavel Coruţ.

• „You Can Heal Your Life”, scrisă de Louise Hay,

• „Self Mastery Through Autosuggestion”, scrisă de Emile Coue.

Invatarea autohipnozei si autosugestiei