Despre mine


Cine sunt eu?

Ma consider un locuitor al acestei planete (deşi poate „am venit”, ca şi toţi ceilalţi oameni, din altă parte... ;) ), curios din fire şi foarte hotărât să-mi urmez pasiunile.

Pasiunea mea principala: 

Evoluţia. Atât cea personală cât şi a celor pe care îi pot ajuta. Cealaltă pasiune: Studiul. Prin învăţare continuă am reuşit şi reuşesc în continuare să satisfac “monstrul curiozităţii” care nu se potoleşte niciodată şi tot timpul găseşte întrebări la care trebuie să aduc răspunsuri.

Credinţele mele:

Cred că fiecare om poate deveni mai bun, poate învăţa şi poate să-şi atingă potenţialul. Cred că iubirea, compasiunea, iertarea şi înţelegerea sunt elementele care pot schimba în bine întreaga umanitate.

Cred în puterea subconştientului care, din punctul meu de vedere, este nucleul personalităţii umane.
Cred ca orice om se poate schimba în bine, iar aceasta schimbare vine din interior şi se manifestă în exterior prin felul în care acţionăm. Cred în prietenie şi în puterea comunicării prin care un om îl poate ajuta pe un altul să devină mai bun. Cred că fiecare dintre noi are un scop de realizat, o menire care depăşeşte preocupările cotidiene, un scop de a contribui la binele celorlalţi.
Cred în bucurie şi în fericire – şi avem cu toţii dreptul de a le avea întotdeauna!

De  ce am ales să practic hipnoza?

Citeşte aici povestea mea : ”Cum am renunţat la fumat folosind hipnoza (fără să ştiu nimic despre asta)”

Ce pregătire profesionala deţin:

Am finalizat cursul 5 PATH® System of Hypnotherapy şi sunt membru al organizaţiei 5-PATH® International Association of Hypnosis Professionals.





În prezent lucrez şedinţe individuale de transformare cu ajutorul hipnozei la cabinetul Artjoy sau prin Skype pentru a-i ajuta pe cei „pregătiţi” să facă schimbări importante în viaţa lor (renunţare la fumat, slăbit, imbunatatirea motivaţiei, şi multe altele. În plus, susţin şi seminarii de dezvoltare personală şi profesională având ca şi nucleu central autohipnoza (Esential şi Avansat).

Care este abordarea mea?

Consider că metodele de transformare şi optimizare personala cu ajutorul hipnozei reprezintă un proces de învăţare : cu ajutorul acestor metode putem învăţa noi comportamente, noi abilitaţi, putem susţine noi credinţe. În egală măsură, putem să ne "dezvăţăm" de credinţele limitative şi de comportamentele nedorite.
Practic o metodă de hipnoză "directivă" - inducţiile mele sunt rapide, de multe ori folosesc inducţii instantanee iar instrucţiunile pe care le ofer sunt directe, precise şi la obiect. Din acest motiv, rezultatele pe care le obţin clienţii mei sunt rapide, repetabile, iar efectul transformării este permanent! 

Abordez hipnoza din punct de vedere holistic, luând în considerare legătura corp-minte-suflet 

Exista o „regulă a minţii” care spune că „Orice gând sau emoţie produce în corp o reacţie fizică”. 
Am extins aceasta regulă şi la nivelul următor (întreg sistemul bio-stuctural al omului): „Orice perturbare ce are loc într-un nivel, le influenţează şi pe celelalte.”
Consider că nu poate exista o schimbare pozitivă permanentă atâta timp cât una dintre aceste 3 părţi este în dezechilibru. 
În funcţie de caz, pot să colaborez şi cu alţi specialişti din domenii complementare cu cel al hipnozei (medicina alopată sau terapii alternative).
Sunt foarte flexibil în ceea ce lucrez şi uneori pot integra pe parcursul şedinţelor şi elemente din alte discipline, cum ar tehnici NLP (programare neuro-lingvistică) sau EFT (Emotional Freedom Technique).
Abordez cu predilecţie fundamentul emoţional al unei probleme - acea emoţie care reprezintă cauza problemei. Folosesc în mod obişnuit tehnici avansate şi extrem de eficiente cum ar fi regresia hipnotică sau tehnici de transformare emoţională. De asemenea, abordez şi aspecte spirituale, dacă sistemul de credinţe ale clientului meu permite acest lucru.
5-PATH parcurge un proces bine determinat de transformare: este totuşi un proces de scurtă durată ce se desfăşoară în doar câteva şedinţe (de regulă intre 3 şi 6). Poţi găsi mai multe detalii în descrierea sistemului 5-PATH

Fiecare om este propria sa "reclamă"

De multe ori este de-a dreptul comic să ajungi la un specialist, fie acesta chiar şi medic care să te ajute să renunti la fumat de exemplu. Dar el însuşi să nu-şi respecte recomandările şi să „traznescă” a tabac! Sau la un nutriţionist care are  probleme vizibile cu propria greutate corporală!
Gandhi spunea ceva de genul: „Dacă vrei să schimbi lumea, atunci începe cu tine însuti!
Consider ca eu trebuie să fiu primul care beneficiază de ceea ce propovăduiesc.  Am ales să-i urmat sfatul.....
Lucrez cu mine însumi aproape aceleaşi tehnici pe care le lucrez şi cu clienţii mei: eu am fost primul meu „client” şi voi continua să mă dezvolt şi să învăţ pentru tot restul vieţii. 
Consider că nu poţi înţelege (cu atât mai mult să practici) hipnoza atâta timp cât nu ai experimentat această stare pe tine însuţi: folosesc zilnic autohipnoza şi autosugestia pentru a-mi atinge obiectivele. Şi le ating aproape întotdeauna!
Din acest motiv, prezint şi lucrez hipnoza cu multă încredere şi convingere: acea convingere ce izvorăşte din propria mea experienţă. Cred în hipnoză pentru că văd în fiecare zi pe mine însumi efectele : sunt extreme de motivat şi pasionat de ceea ce fac. Şi mai văd aceste efecte şi la cei cu care lucrez!
Iar ceea ce fac reprezintă cel mai înalt obiectiv personal: acela de a ajuta oamenii în cele mai importante aspecte ale vieţii lor. 
Rezultatele contează. Restul sunt povesti....

De aceea succesul tău este în egala măsură şi succesul meu!

....însă nu este vorba doar despre mine – este vorba de tine!


Tu eşti cea mai importantă persoană din toată această poveste. Ţi-am spus adineauri „două cuvinte” despre mine astfel încât să înţelegi în linii mari cu cine stai de vorbă.
Toate aceste informaţii au doar un singur scop: acela de a te ajuta să te hotărăşti dacă doreşti să foloseşti hipnoza şi serviciile mele pentru a-ţi schimba viaţa în bine.
Am depus un efort susţinut pentru a-ţi oferi cele mai bune informaţii despre hipnoză: ai la dispoziţie un manual ce cuprinde şi o serie de demonstraţii care te vor ajuta să înţelegi ce înseamnă şi cum funcţionează cu adevărat hipnoza. 
În plus, înainte de a începe orice demers, vom avea împreună o discuţie preliminară. Dacă după aceasta discuţie nu eşti 100 % convins(ă) ca hipnoza este cea mai potrivită metodă pentru tine..... atunci îţi recomand să alegi altceva....

O rată de succes aproape incredibilă....

Rata de succes a şedinţelor mele este imensă în comparaţie cu aproape orice altă metodă: aproape 4 din 5 persoane cu care lucrez îşi rezolvă problemele, indiferent dacă este vorba de un obicei negativ cu care „s-au distrat” timp de zeci de ani sau de o credinţă limitativă înrădăcinată din timpul copilăriei.....
Motivele: Primul – nu lucrez cu orice persoană – îmi selectez clientela şi lucrez doar cu aceia pe care îi consider pregătiţi. Şi mai ales, aceia care ştiu şi ei, la rândul lor că sunt pregătiţi. Sentimentul este reciproc. 
Ce înseamnă să fii pregătit(ă)? Poţi citi despre asta în povestea mea : ”Cum am renunţat la fumat folosind hipnoza (fără să ştiu nimic despre asta)”

Al doilea motiv – pentru că investesc foarte mult timp şi energie cu mult înainte de a începe prima şedinţă pentru a-ţi oferi toate informaţiile necesare.
Doresc să  pornim la prima şedinţă „cu toate pânzele sus”. Odată aceste 2 condiţii îndeplinite..... 

...succesul tău (şi al meu) devine aproape inevitabil!


Şedinţe de hipnoză la calitate....înaltă!

Prefer calitatea şi nu cantitatea – nu stau niciodată „cu ochii pe ceas” şi iar şedinţele mele durează atâta timp cât este necesar. 90 de minute este minimum dar uneori, dacă este cazul, lucram mult mai mult.
Investesc toate aceste lucruri astfel încât, tu, viitorul meu client, să rezolvi problema ta definitiv, şi în cat mai puţine şedinţe posibil! Iar atunci când poţi rezolva o problema în 3-6 şedinţe în loc de 15-20, sunt sigur că mă vei recomanda tuturor!
Adesea, pentru mulţi, hipnoza este chiar ultima opţiune.... 
De aceea îmi place să spun (fără a mă lăuda) că „Hipnoza funcţionează chiar şi atunci când nimic altceva nu a funcţionat!”

Cuvintele sincere şi satisfacţia clienţilor mei stau mărturie în acest sens.....


„Mulţumesc din suflet pentru tot ajutorul care mi l-ai oferit. Să-ţi dea Dumnezeu tot ce e mai bun, pe măsura inimii tale generoase.” Cristina

„Simt nevoia să-ţi scriu aceste rânduri doar pentru a-ţi mulţumi... Am devenit foarte calmă în situaţii dificile de la serviciu (un job cu mult stres), am reuşit să iau carnetul de conducere (fără stres) în condiţiile în care aproape că nu mi se dădea nicio şansă (sunt o visătoare) şi voi continua să lucrez cu mine astfel.” Daniela, http://quiltunivers.blogspot.com/

„Unica şedinţă de hipnoza în care m-ai învăţat şi autohipnoza mi-a folosit extrem de mult. De atunci am experimentat singură autohipnoza de multe ori; nu ştiu exact ce ar fi trebuit să simt sau să gândesc, dar eu în acele momente, nu gândesc nimic şi simt o bucurie imensă, intrinsecă, fundamentală, fără o cauză anume. Mi-e greu sa exprim starea de bine pe care o trăiesc....” Cristina

„Iţi sunt recunoscătoare Andrei că m-ai condus atât de frumos şi de în linişte către fiinţa mea şi  cumva, m-ai condus către sine, către pacea şi armonia întregii mele fiinţe. Mulţumesc că, din această perspectivă, m-ai redat pe mine mie.” Oana

Ce poţi face în continuare?

Eşti pregătit(ă) să-ţi schimbi viaţa în bine? 
Aştept cu plăcere să-mi araţi acest lucru şi pregăteşte-te cu bucurie pentru ce va urma!
Ai datele mele de contact mai jos:  telefon, email, ID de Skype.
Iar dacă doreşti să citeşti mai întâi manualul "Adevărul despre hipnoză"  este necesar să te înscrii în lisa mea şi ţi-l voi transmite imediat prin email!

Cu prietenie,

Andrei

ARTJOY LIFE

Tel:    0756.923.651


P.S. Indiferent de decizia ta, poţi să faci un lucru minunat: să-i ajuţi pe alţii (care poate sunt şi ei pregătiţi pentru schimbare, dar nu au aceste informaţii) să facă primul pas pe drumul transformării lor personale: oferă-le legătura către această pagină. S-ar putea să-ţi mulţumească din suflet, cândva, pentru că le-ai dat o mână de ajutor exact atunci când aveau cel mai mult nevoie – pentru a-şi schimbe viaţa în bine!