sâmbătă, 11 decembrie 2010

Hipnoza intre mit si realitate partea 3

Iată şi ultima parte din seria articolelor (prima parte si a doua parte) unde am prezentat mituri despre hipnoză.

Exemple de stări hipnotice ce apar în mod natural în viaţa noastră

Highway Hypnosis

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care vreau să le menţionez este că hipnoza apare în mod natural. Să vă dau câteva exemple de stări hipnotice ce apar în mod obişnuit în viaţa noastră :
Majoritatea oamenilor care au condus o maşină probabil că au experimentat asta: în timp ce conduc se pot gândi la orice altceva în afară de condus, poate la problemele cotidiene sau la ce vor face în weekend. Mintea Subconştientă în acest caz conduce maşina, iar acea persoană intră într-o stare hipnotică pentru că are atenţia concentrată la un anumit subiect şi dintr-o dată se gândeşte: “Oare am ratat ieşirea de pe autostradă?” sau “Unde a zburat timpul”? Aceste situaţii se întâmplă în mod frecvent şi sunt stări naturale de hipnoză.
Însă la cel mai mic pericol, acea persoană va ieşi instantaneu din starea „hipnotică” şi va acţiona pentru a elimina pericolul respectiv, frânând sau ocolind brusc un obstacol apărut în cale.

Starea hipnotică înainte de a adormi şi în timpul zilei

De fiecare dată când adormim şi când ne trezim trecem printr-o stare intermediară a somnului numita starea hipnagogică.

Tranziţia spre starea de somn (la culcare) şi dinspre starea de somn (la trezire) sunt momente în care experimentam un spectru larg de experienţe senzoriale care pot apărea în orice formă, de la cvasi-imperceptibil până la halucinaţii intense. În timpul zilei adeseori intrăm în stări hipnotice uşoare – când “visam cu ochii deschişi”, când citim o carte care ne captivează sau când urmărim un film interesant.

Orice sportiv într-o competiţie este în hipnoză. Dacă un jucător de tenis, de exemplu, s-ar gândi conştient la modul în care trebuie să lovească mingea sau ar număra caţi paşi face pe minut, ar pierde cu siguranţă meciul.

Analgezie şi anestezie în mod natural

În stări adânci de hipnoză putem experimenta analgezia sau anestezia.
Analgezia este blocarea senzaţiei de durere iar anestezia este blocarea completă a oricărei senzaţii tactile. Ştiu că mie personal mi s-a întâmplat uneori şi probabil că şi vouă vi s-a întâmplat să vedeţi pe mană sau pe picior vânătăi sau zgârieturi şi să vă întrebaţi: “De unde au apărut?”
Ei bine, au apărut astfel: în timpul zilei ne concentram asupra unei activităţi, iar acest fapt ne permite să intram într-o stare naturală de hipnoză. Apoi în mod accidental ne lovim sau ne zgâriem de ceva şi nu simţim nimic.

Astfel, puteţi înţelege că până şi anestezia sau analgezia sunt stări de hipnoză ce apar în mod natural în viaţa noastră.

Aici se încheie partea introductivă a hipnozei iar în următoarele capitole veţi putea afla tehnicile şi “secretele” cu ajutorul cărora un hipnotist îşi poate ajuta clienţii să îşi atingă obiectivele chiar şi atunci când orice altă metoda a eşuat!

joi, 9 decembrie 2010

Hipnoza intre mit si realitate partea 2

Iată si continuarea articolului (mituri despre hipnoză) aparut cu câteva zile in urmă.

Nu ne pierdem cunoştinţa atunci când suntem în hipnoză

Hipnoza este o stare de sugestibilitate ridicată şi de concentrare a atenţiei. În hipnoză suntem mult mai alerţi decât în starea obişnuită. În acelaşi timp suntem mult mai relaxaţi, astfel încât o persoană din exterior ar putea crede că dormim sau suntem inconştienţi. Din acest motiv a apărut această concepţie greşită.

Nu vom face lucruri ciudate asa cum am văzut la TV

Multe persoane au văzut show-uri TV în care persoane aflate în hipnotiză “măcăne” sau “latră”. Principiile pe care se bazează hipnoza de scenă sunt similare cu cele discutate mai devreme: de regulă persoanele care urcă pe scenă sunt persoanele care doresc să se dea în spectacol şi acceptă sugestiile caraghioase date de către hipnotistul de scenă.

Acei oameni vor să se afle acolo şi să facă show. Şi aleg atitudinea care face sugestia să funcţioneze“Îmi place această sugestie şi ştiu că va funcţiona”. Şi rezultatul se vede şi mai ales se aude prin hohote de ras. Uneori, printre cei care urcă pe scenă sunt şi persoane care nu răspund sugestiilor primite. Pe aceştia hipnotistul de scenă ii trimite pur şi simplu înapoi în sală sau dacă sunt de multa vreme pe scenă ii ignoră şi se concentrează asupra celorlalţi care vor să accepte sugestiile.

Nu exista sentimentul de a fi în hipnoză

O persoană aflata în hipnoză este cea mai puţin potrivită persoană să determine faptul că se află în hipnoză. Pentru că nu exista niciun sentiment “de a fi hipnotizat”.

În stările “adânci” ale hipnozei pot apărea anumite senzaţii fizice, dar nu este obligatoriu: senzaţia de furnicare a pielii, senzaţia de greutate, de scufundare sau de ridicare a corpului. Persoana potrivită să stabilească nivelul hipnozei este hipnotistul.

Acesta va observa anumite semne ale instalării hipnozei şi de asemenea are la dispoziţie o suită de teste pentru a stabili nivelul transei. Un hipnotist foarte bun va folosi anumite proceduri pe parcursul sesiunii pentru a convinge persoana că se află în hipnoză.

Motivul pentru care hipnotistul face acest lucru: o persoană va accepta mult mai uşor sugestiile hipnotice pentru schimbările pe care le doreşte atunci când: este convinsă că este în hipnoză, are o expectativă mentală pozitivă a succesului şi obţine un nivel adânc al transei.

Hipnoza nu este magie sau vrăjitorie

Hipnoza a fost recunoscută şi folosită în practica medicală de către Asociaţia Medicală Americană (AMA) începând cu anul 1958. Aplicaţiile medicale ale hipnozei cuprind, dar nu sunt limitate la: anestezie, naştere fără dureri, managementul durerii, eliminarea alergiilor, etc.

Este folosită de medici, psihologi şi de către persoane specializate în acest domeniu. Exista o întreagă suită de credinţe greşite, generate în principal de teamă şi ignoranţă, care afirmă “valenţele mistice” ale hipnozei.

Revin din nou la ideea prezentată mai sus a predispoziţiei publicului larg pentru senzaţional şi inedit care, în colaborare cu o imaginaţie bogată, generează cele mai năstruşnice concepte. Din nefericire aceste concepte sunt prezentate de către anumite persoane ca fiind axiome universal valabile.

În cazul în care doriţi să aflaţi mai multe aspecte despre un anume domeniu, oricare ar fi acesta, vă recomand să vă documentaţi din surse multiple. Marea majoritate a oamenilor au auzit despre hipnoză prin intermediul altor persoane care “le-au vândut o poveste” şi care la rândul lor au deprins în mod similar concepţii şi idei greşite de la alţii sau din mass-media. Am observat cu toţii cât de uşor este să emiţi o afirmaţie pe care o crezi universal valabilă despre un anumit lucru, bazându-te doar pe o opinie sau pe o credinţă nefondată.

Hipnoza este un proces sigur – nu ţi se poate întâmpla nimic rău în hipnoză

Nimeni nu a fost rănit sau nu a păţit ceva rău doar intrând în hipnoză. Fiecare om intră în hipnoză de câteva ori în fiecare zi. Hipnoza este o stare de sugestibilitate crescută (abilitatea de a accepta informaţii la nivel subconştient sau inconştient).

La fiecare nivel de conştiinţă (Conştient, Subconştient, Inconştient), există o funcţie protectoare a minţii care în mod automat elimină o sugestie ce pare periculoasă. De fapt orice sugestie care pare periculoasă sau care ne poate răni într-un fel ne poate face să ieşim din hipnoză.

Hipnoza a fost recunoscuta de AMA încă din 1958 şi a fost folosită de mulţi profesionişti în medicină şi psihologie de-a lungul a peste 200 de ani în deplină siguranţă, în sute de mii de cazuri.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Hipnoza intre mit si realitate partea 1

Sunt puţine subiecte atât de controversate ca şi hipnoza. Iar acest lucru se datorează “aurei de mister” în care s-a aflat hipnoza timp de sute de ani. Odată cu apariţia televiziunii, hipnoza a devenit un subiect preferat al filmelor şi al spectacolelor ce îmbină fascinaţia şi curiozitatea cu teama şi „misterul”.

În acelaşi timp tehnicile hipnotice a început să fie aplicate în domenii ce au un fundament riguros din punct de vedere ştiinţific, cum ar fi medicina, sportul sau criminalistica.

Deşi tehnologia a avansat extraordinar comparativ cu secolele 18-19 pe vremea când Franz Anton Mesmer sau James Braid descopereau primele aplicaţii ştiinţifice ale hipnozei, totuşi în prezent nu se poate încă explica exact modul în care funcţionează hipnoza. Chiar şi teoriile “ştiinţifice” se contrazic şi de cele mai multe ori experienţele din realitate demontează “tezele” somităţilor de renume în acest domeniu.

Dacă există atâtea semne de întrebare chiar şi la cele mai “mari case”, ce se poate spune despre lucrurile pe care oamenii obişnuiţi le cred despre hipnoză? Ei bine, lipsa de informaţii corecte şi prejudecăţile primează. Din din acest motiv m-am hotărât să abordez cele mai întâlnite concepţii şi idei eronate despre hipnoză în acest capitol.

Clarificarea unor concepţii şi credinţe greşite despre hipnoză

Hipnoza nu este somn

Când suntem în hipnoză nu dormim. Suntem conştienţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, auzim foarte clar totul (pentru că ascultăm şi urmăm instrucţiunile primite).

Toate cele 5 simţuri (Vizual, Auditiv, Tactil, Olfactiv şi Gustativ) sunt, de fapt, mai ascuţite – auzim mai bine şi simţim mai bine. Mintea este mult mai alertă decât în starea obişnuită.

Dacă folosim o inducţie hipnotică de tip relaxant, corpul va fi extrem de relaxat şi vom avea ochii închişi; din acest motiv, cei aflaţi în exterior ar putea crede că dormim.

Nu poţi rămâne blocat în hipnoză – poţi să ieşi oricând din această stare

Hipnoza este o stare consensuală. Nimeni nu poate intra în starea de hipnoză dacă nu doreşte acest lucru. Este asemănătoare unui dans: hipnotistul conduce, iar dansul va exista doar dacă persoana va dori să fie condusă şi va urma instrucţiunile hipnotistului.

Pentru a ieşi din hipnoză este necesar să nu mai urmăm instrucţiunile sau să dorim să ieşim din hipnoză şi vom ieşi instantaneu. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sugestiile primite. Nimeni nu ne poate induce sugestii pe care nu le dorim.

Nu ne poate face nimeni să realizăm lucruri care sunt în contradicţie cu credinţele şi moralitatea noastră

Am menţionat mai devreme faptul că atunci când suntem în hipnoză nu vom accepta sugestii pe care nu le dorim sau care sunt în contradicţie cu standardele noastre morale. De asemenea, nu acceptăm sugestii care ne pun pe noi sau pe alţii în pericol. De exemplu, dacă suntem în hipnoză şi apare o situaţie periculoasă (un incendiu sau o ameninţare) vom ieşi imediat din hipnoză şi vom evita acel pericol.

Nu putem fi “controlaţi” când suntem în hipnoză

Acesta este unul dintre cele mai des întâlnite concepte şi este total eronat. Aş fi vrut să fie adevărat pentru că astfel succesul cu hipnoza ar putea fi garantat.

Ideea de “a fi controlat” a fost popularizată intens prin intermediul filmelor. Filmele sunt realizate pentru a vinde bilete şi trebuie să prezinte senzaţionalul, să atragă publicul şi nu neapărat să-l informeze corect. Nu cred că sunt prea multe persoane adulte care cred că personajele din filme există cu adevărat (ex. Mos Crăciun, Frankenstein, Batman, etc).

Totuşi cred că hipnoza pe care o vad în filme are puterea de “a controla” şi de a transforma un om într-un “robot subjugat dorinţei hipnotizatorului malefic”. Aceasta concepţie greşită se perpetuează datorita faptului că are o mare priză la publicul larg iar acest public este avid de senzaţional.

Când eşti în hipnoză nu vei divulga secrete sau informaţii confidenţiale

Atunci când ne aflam în hipnoză nu vom divulga “secretele ascunse” pentru că suntem în permanenţă în control chiar şi în cele mai “adânci” stări hipnotice.

Noi vom decide dacă dorim să acceptam sugestiile şi tot noi controlam toată informaţia pe care dorim să o transmitem. Dacă cineva încearcă “sa ne smulgă un secret”, are şanse incomparabil mai mari să reuşească atunci când suntem în starea obişnuită de conştiinţă decât în starea de hipnoză pentru că în hipnoză mintea este mult mai alertă şi gândeşte mult mai bine.

Hipnoza este folosită şi în sălile tribunalelor pentru a dezvălui detaliile pierdute ale unui incident. Însă persoana care intra în hipnoză este martorul care îşi va aminti cu mai mare acurateţe detaliile evenimentului şi nu suspectul. Pentru că suspectul, în stare de hipnoză, este capabil să mintă mult mai bine şi este mult mai creativ decât în starea normală de conştiinţă.

 
In câteva zile vei afla şi alte mituri despre hipnoza, în partea a doua a articolului!